Haos



Mi-a intrat haos în ochi…
L-am simțit cum se lungea perfid
Pe linia părului meu
Încercând să-mi alunece,
Lingușitor,
În ureche
Cuvinte știute,
Tocmai când uitasem să te aud…Read More »

Advertisement

Cumpăr duminici!


Vreau să-mi cumpar duminici… Multe! Să fie colorate cu soare și iarbă verde și să aibă miros a grătar, a căpșuni și a oameni calzi. Ca azi…

Dimineața își cere trezirea, forțând pleoapele ofensiv să se deschidă. O ajută muzica dată la maxim de un vecin matinal, așa că mă supun. Pași repezi spre cântecul de dimineață, ăla de suflet, cu partitură neagră, pe care încă e desenată inițiala unei colege vechi, lângă a mea. Read More »

Cuvinte fără cuvinte


M-am certat rău cu ele. Știi când vin cuvintele toate odată, și spun multe și complicat, până îți umplu celulele de înțelegere și de abscons, de putere și de slăbiciune, de rezerve și curaj? Câteodata se luptă pentru întâietate, se înghesuie unele în celelalte și se afirmă subtil sau strident, ca primăvara pe gardurile verzi și pe lumina din streașină…

Alte dăți, însă, își dezmorțesc plinul la umbră, ascuns, își golesc literele de conținut și se așează plate și comod pe spate, în întunericul pe care îl preferă fără motiv, ca ochii care se satură de soare și se desfată sub ochelari.Read More »

Duminică grăbită


Dimineață. Pleoape obosite deschise forțat, cu apă… caldă, pentru că cea rece „doare”. Târâit de pași pe parchet, scârțâit incomod de ușă veche, zgomot de cheie în broască, aer. Rece, pentru că e dimineață. 200 de metri târâind oboseala pe trotuarul din fața blocului, pas alergător la întoarcere, pentru că telefonul se odihnește liniștit pe birou, în cameră, sfidător, ca de obicei.

Cor. Ochii se concentrează inutil pe note, gândurile pe somn. Și totuși vibrează cald ceva în mine. Ceva între sunet și rugă, ceva care mângâie în indiferență, înalță în mediocritate, se simte și schimbă… Zâmbete, mâini uitate pe partiturile întotdeauna reci, foșnet de mape și foi, oameni și îmbrățișări. Ca acasă…Read More »

Uscată la soare


Primăvara și-a descărcat bicicliștii în parcuri, deodată. Zgomot de lanțuri și roți învârtite, mâini încleștate unele în altele, iz de păr parfumat și eșarfe la fiecare doi pași. Soare, cald și plin, întârziind pe pielea albă lepădată de hanorace și bluzițe, în alint. Râsete colorate în conversații tipice de parc, despre nimic și despre toate.

Pașii se dezbracă de grabă și bocănesc alene pe trotuarul uscat spre nicăieri. În dreapta lac, în stânga verde. Și nu mai e nevoie de nimic… Miroase a copaci înfloriți și a început de vară iar gândurile zboară la vacanțe închipuite, pentru că nimeni nu te împiedică să visezi. Niciodată…Read More »