Mi me mo


Zi caldă cu zâmbete împrăștiate pe noile băncuțe din locul de odihnă și cu povești bine cizelate cu ochii-n soare.

Chef de viață, una calmă, liniștită, cu timp îngropat pe o pătură în iarbă, fără laptop și mailuri standard, doar cu o carte și cu muzica în gând. Chef de ascultat melodia primăverii în adiere și zgomot de albine grăbite, de adoptat aroma iasomiei în floare și de sugrumat gânduri inutile. Liniște… Soare și o sticlă cu apă. Eventual o prăjitură cumpărată cu ultimii mărunți din portofelul verde, pentru că… oricum te încurcă.

Baloane. Din alea de săpun. Ca să animeze liniștea și să-și etaleze perfecțiunea rotundă în vântul slab de primăvară. Să împrumute din culoarea păturii în dungi bleumarin, verzi, roz și galbene, și să se înalțe albastre, spre cer, în abandon.

O liniște întreruptă doar de propriile gânduri, care se înghesuie și vor să scoată la iveală eul grăbit, citadin, alergând pe trepte spre peronul de pe care tocmai și-a luat avânt ultimul metrou. Gânduri care se pierd când ochii înfipți în cerul prea albastru dor…

Rochia să fie în floare. Comodă și simplă, să-și întindă bumbacul doar până la genunchi. Umerii să fie goi, cerându-și porția de soare atât de râvnit în timpul iernii iar degetele, pentru prima dată fără șosete, să râdă la căldură, colorate.

Dar visul se încheie. Muzica își cere dreptul de marți seara, cu note așezate ordonat pe pagină și cu sunete atât de înalte încât zgârie a plăcere și iritare în același timp. Maestrul își cheamă învățăceii timizi în aceeași aulă fără acustică din care vocalizele își încearcă plămânii obosiți de o zi poate prea plină. Și ne întindem paltoanele pe umeri, cu cartela de metrou în mână și aceeași goană pe scări. Copilăros, ne împingem pe peron, fără intenții sinucigașe, și râdem: două Gabriele cu chef de joacă, prinse braț în braț cu aere de domnișoare. Și primăvara ne cântă în gând partituri de Mozart și Beethoven, râzând a căldură…

PS: în seara asta am repetat… Lacrimosa-Mozart🙂

13 thoughts on “Mi me mo

    • Nu e cosmar:) Intr-adevar, visul poate fi perfect iar realtatea nu. Dar chiar nu am motive sa ma plang de ce traiesc real. Si totusi “Cea mai teribilă greşeală este să abandonezi ceva minunat pentru ceva real”-Miranda July…
      Multumesc pentru dorinta!

      • Cred ca a fost un gand lucid… Ori mie imi place sa imi inabus luciditatea cu o doza potrivita de vis si speranta:D Iti doresc o culoare calda si optimista, a ta…, nu molipsita:D

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s