Haz cu necaz


Nu știi de ce se întâmplă, dar continuă să apară…

Îți încerci talentul cu două straturi de lac sau de ojă colorată. Îți admiri unghiile câteva secunde, pentru ca apoi să te dedici unui exercițiu ciudat de aranjat lucruri prin cameră, care nu vor să-și mai aștepte soarta (deși până atunci chiar au avut răbdare), „ciobindu-ți” regretabil opera de artă.

Îmbraci, în sfârșit, o rochiță nouă, una pe care o vrei impecabilă măcar pentru o zi. Îți propui să fii atentă, deși poate nu-ți stă în fire, dar prăjitura primită își revarsă jumătatea cu ciocolată direct pe voal. Tipic, deși niciodată planificat…

Te pregătești… Povestea e unică și trebuie descărcată urgent în cuvinte. Dar… te pierzi în detalii, divaghezi și uiți iremediabil ce voiai să spui. Detaliu în loc de esențial. Și reamintirea sigur omoară mulți neuroni în exercițiu.

Vrei să fii sigur pe tine! Te apropii, zâmbești, în minte scenariul e perfect, dar… cuvintele tac. Se retrag deodată, ca și cum ar refuza să te ajute, infidele scopului, unul pe care îl visezi și îl previzualizezi ca făcând parte din tine, chiar dacă n-ai avut șansa să îl încerci. Trist.

Șireturile de la bocanci îți sunt dușmani. Crunți! Încerci să le îmbrățișezi nodurile, să le repeți, le strângi cu forță dar niciodată nu rezistă. Se desfac relaxat, de obicei în locuri publice, acuzând o neîndemânare care nu îți aparține. Răutate ironică și nefirească…

Șosetele? Nu și-au iubit niciodată perechea. Deși în dungile sau romburile preferate, una dintre ele se va deda sigur unui exercițiu de explorare în mașina de spălat și se va muta într-o altă… perioadă temporală probabil…, pentru că spațial nu mai există șanse, cel puțin nu în viitorul apropiat în care chiar ai nevoie să o descoperi.

Cu oamenii întotdeauna e greu și ușor în același timp, pentru că îi cunoști, dar nu-i cunoști cum crezi. Deși previzibilă, pentru că ești sigur că semănați, îți schimbă total perspectiva printr-un gest neașteptat. Da,… oamenii sunt unici în tot ce fac, chiar dacă poate fac aceleași lucruri…

Nasturele pe care l-ai întărit sârguincios, exagerat, cade primul. Pentru că i se pare că nu-i stă bine în linia celorlalți „intruși” rotunzi și protectori împotriva frigului de iarnă.

Ești sigur că ai pus „comoara” bine, în cel mai sigur loc posibil, atât de sigur încât e de negăsit chiar la prima căutare. Și neglijența obișnuită devine preferabilă cu prima ocazie în care chiar ai nevoie de „comoară”…

Continui să calci zăpăcit partea din spate a pantofilor celor care merg liniștiți în fața ta. Și te retragi brusc într-o parte, sperând că victima nu-și va revărsa adevăratele gânduri asupra ta. Sau că va crede că cel care ți-a luat locul în spatele ei va avea parte de privirea ucigătoare în locul tău… Acuzabil…

Momente cu haz și necaz, la care pari să fii condamnat fără cale de întoarcere, cel puțin nu pe termen scurt…

Don’t worry, be happy – Bobby McFerrin

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s