Am ajuns!


Curaj! Va fi bine. Bagaju-n spate, fularul peste față până la ochii cu gene albe, căciula turtită pe păr, mănușile bine așezate pe mâni și bocancii în picioare. Urme-n zăpadă. În față nu văd, în stânga și dreapta nu mă uit, de teamă să nu-mi schimbe vântul direcția, și ajung la gară cu 2 obraji bine definiți în plus, ca pentru iarnă. Trenul nu circulă… Nu cel de 5! Dar cel de 4 are întârziere la plecarea din stație, așa că alerg, pentru că e 4, 35. Mă așez frumos în vagonul 2, că așa scrie pe bilet, și îmi revin, după ce mă „dezvelesc” rând pe rând de straturile de haine și zăpadă, de grabă și emoții.

– Trenul ăsta nu ajunge în Suceava, domnișoară! – Cum? Doar așa scrie pe bilet! – O fi scriind, da’ merge la Iași. La Pașcani coborâți!

Eh, îmi zic, ce se poate întâmpla?! Or fi legături și noaptea spre Suceava. Sun o prietenă! – Ultimul tren spre Suceava pleaca la 11 fără 5… iar următorul e la 3,30. – Vis! Mă consolează gândul că site-ul nu e sigur la zi cu liniile și trenurile, și mă resemnez. Ce altceva pot face?

Înaintăm lent, cu „pași” mărunți și obosiți. Ne oprim să ne tragem duhul și plecăm iar. Viscolul nu doarme până la Ploiești, unde renunță brusc la revoltă și se liniștește cuminte, în somn de seară.

Citesc. Paler îmi poartă gândurile spre un peron rece, gară a întâlnirii dintre el și ea, în așteptarea unui tren care nu mai vine. Mă simt norocoasă că al meu știe încă să mă ducă acasă… cu puțin noroc.Read More »