Acasă


Acasă… e locul în care vii de departe şi uiţi că ai plecat vreodată.

Căsuţa albă cu acoperiş de scândură, cu ţurţuri la streaşină şi miros de pâine coaptă pe hol, creşte mereu în amintire. Îşi întinde braţele primitoare şi calde de la soba abia încinsă de lemne cu iz subtil de brad şi mă îndrumă spre camera mea cu perdea la uşă şi pat dezechilibrat, cu miros de mandarin şi bibliotecă, în care prea multe caiete sunt începute şi neterminate.

Acasă e unde îi strig mamei să nu vorbească atât de tare la telefon de dimineaţă pentru că dorm (deşi e evident că nu mai dorm) şi unde recunosc paşii tatălui după sunetul pe care-l lasă în zăpadă.

Mirosul de cafea mă aşteaptă dimineaţa în compania lui M, leneş tolănit pe mâna mea stângă iar poveştile nu se termină la micul dejun niciodată la timp… Timp pentru ce, de altfel?

Acasă ziua e mai leneşă şi îşi pierde orele în râsete de revedere. O las să treacă fără să mă opun, fără să-i număr secundele, preocupată de accentul drag pe care l-am pierdut, de amintirile pe hârtie întâmplător regăsite, de mine… cum eram odată.

Bagajul e gata, căsuţă caldă cu abur în horn şi bucurie în rădăcină! O să rog iarna să-şi ţină îngheţul într-un nor şi să nu se împotrivească dorului meu încălzit şi vocii din gară care anunţă plecările spre Suceava amintirilor. Şi vin acasă, poate, mamă!

13 thoughts on “Acasă

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s