Verbal, nonverbal, paraverbal. Limită şi infinit.

Poate nu ştiai cât de puţin contează cuvintele… Nu mă înţelege greşit, nu pledez nici pentru tăcere, de atâtea ori plină de informaţie, nici pentru scăderea numărului de cuvinte, pentru că ar fi absurd să anulez una dintre caracteristicile care trădează unicitatea omului ca fiinţă. Dar cuvintele în sine, alăturarea de litere în formularea unui sens care oricum este privit diferit de fiecare dintre noi, chiar dacă similar prin convenţie, nu contează procentual decât 7 % în tot scenariul pe care îl impune comunicarea orală.

Cuvintele, multe sau puţine, cizelate sau în formă “brută”, reprezintă atât de puţin din ceea ce eşti… Îţi imaginai că tăcerea poate fi mai plină de informaţii decât înlănţuirea asta atât de aleatorie de litere, care pentru tine înseamnă ceva? “Tăcerea” limbajului non-verbal, a gesturilor care trădează, a mimicii atât de complexe, a mişcărilor, toate fac parte din tine mai mult decât cuvintele bine alese, interpretabile. Limbajul corpului tău este atât de amplu şi atât de sincer, încât foarte puţini pot să-l stăpânească suficient încât să nu transmită realitatea gândurilor.

O simplă încrucişare a braţelor arată indisponibilitate, o încercare de a te izola în afara discuţiei, protecţie în faţa unei comunicări care nu interesează, dar care este susţinută din diplomaţie…

O uşoară trecere a mâinii prin păr poate arăta infinit mai multă disponibilitate decât orice cuvânt uneori gâtuit de emoţie, interpretabil, prea convenţional pentru a cuprinde în sine adevărul.

O mişcare a piciorului lui înspre ea atunci când vorbeşte într-un grup arată afecţiune, interes, atât de des mascate din teamă sau comoditate inutilă.

O privire directă în ochii ceilulalt, care întârzie mai mult de 30 de secunde, poate fi considerată intruzivă. Pentru că oamenii sunt sensibili la sinceritatea non-verbalului infinit mai mult decât în faţa cuvintelor, comun acceptate, neputincioase, convenţii, de foarte multe ori interpretabile şi nesincere.

55% din ceea ce reprezinţi în comunicare este non-verbalul pe care îl “scapi” din tine, în gesturi ample, extravertit, sau subtil şi emotiv, introvertit, lăsând loc misterului atât de bine asortat unor persoane care ştiu să fie ele însele “tâcând”…

Cuvintele nu sunt niciodată egale, niciodată la fel, chiar dacă formate din aceleaşi litere. Dacă s-ar repeta la nesfârşit, pe acelaşi ton, non-melodic, robotizat, am rămâne în mod dezamăgitor la nivelul celor 7 % care nu fac decât să spună, fără loc de răspuns şi interpretare. Ori cuvintele nu pot fi obiective în comunicarea orală; ele sunt doar prin relaţie cu cel care vorbeşte, ne-existând de sine stător. Paraverbalul transmite astfel prin “melodia” pe care o dai fiecărei fraze, prin felul în care te implici.

Dacă durerea ţi se răspândeşte prin pori şi ţi se ataşează dureros în urma întâmplării, nu îţi abţii ridicarea tonului şi nici forţa cuvintelor, vrei să ştie şi ceilalţi suferinţa ta pe care câteodată nu reuşeşti să o înăbuşi în tine însuţi.

Dacă iubeşti, cuvintele vor fi suave, vor avea în ele amprenta îmbrăţişării, tandreţea atingerii de mână, vor transmite melodie şi sens, gingăşie.

Ironic cum aştepţi cuvinte de la cineva, cuvinte care nu apar, când de fapt cititul printre rânduri este ceea ce cauţi şi nici măcar nu ştii. Nu poţi interpreta doar cuvintele. Ele transmit finit, limitat, fără putere. Nu poţi fi niciodată numai prin cuvinte. Pentru că impresia pe care ţi-o dă o persoană la prima întâlnire e urmarea ununi număr de secunde, şi nu a unor ore sau zile. Eşti pentru celălalt ceea ce sinceritatea gesturilor şi modul în care foloseşti cuvintele, şi nu cuvintele în sine, vor să “spună” despre tine. Eşti gest mai mult decât cuvânt. Eşti ton mai mult decât vorbă. Eşti sincer prin tăcere şi nici măcar nu ştii…

Birdy – Without a word

Advertisement