Vrem


Vrem. Ne învârtim în jurul dorinţei subtil sau vizibil, cu capul odihnindu-se silenţios pe birou, în siguranţa propriului mister, pentru un “vreau” neştiut de nimeni, sau cu pumnul izbit de perete, în disperarea neputinţei de a avea ceva acum, pentru că răbdarea şi-a cunoscut limita deodată şi nu poate aştepta mai mult.

Vrem să fim mai frumoşi, clişeic, cu ochii blocaţi în pagina unei reviste de prost gust în care valoarea se pierde în spatele unui chip, unul care trebuie apreciat pentru ce este dar niciodată exagerat în interpretarea aparenţei.

Ne dorim să fim mai înalţi sau mai scunzi, ca să putem cuprinde mai bine în căldura braţelor o persoană anume.

Ne dorim bani, pentru că ni s-a spus de atâtea ori că nu cumpără fericirea dar că o implică prin putere.

Ne dorim aparenţă şi valoare de moment, suprafaţă şi material… Şi uităm de ceea ce contează.

Deşi toate cele de mai sus sunt valabile şi pentru mine în slăbiciunea unor momente în care nimeni nu îmi aminteşte de cine ar trebui să fiu de fapt şi spre ce ar trebui să merg, eu, de obicei, vreau:

– Îmbrăţişarea de la capătului rândului, unul terminat repede şi tăios, cu urme în suflet şi în gând.

– Zâmbetul cu sens din încrucişarea privirilor care nu au nevoie de cuvinte, dar înţeleg totul.

– Tăcerea binefăcătoare de la sfârşitul unei zile cu zgomot.

– Cartea de pe birou, de foarte multe ori uitată rece în spatele ecranului, dintr-un exces de virtual şi un minus de viaţă.

– Pacea din urma îngenunchierii.

– Cuvinte… anapoda şi aleatorii, înghesuite, dar adresate mie, în aşteptarea unui răspuns.

– Drumul spre casă.

– Coincidenţa anonimă şi cu sens.

– Un suflet de împărţit.

– Să ştiu mai mult.

– Un motiv.

– O poveste.

Fly (Ludovico Einuadi)

5 thoughts on “Vrem

  1. De fiecare dată când am vrut ceva, m-am gândit insistent la acel lucru/gând şi s-a petrecut! A durat ceva vreme până la rezultatul final însă s-a întâmplat! Gândeşte-le pe rând şi cu răbdare şi vor prinde formă fără niciun dubiu.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s