Iarnă… multă iarnă


Știi bucuria aia din lucruri mărunte!?… aia clișeic, redundant și optimist amintită de cei care știu că motivația de a fi fericit pleacă de la sine și crește când o împarți. O știi, sigur! Am trăit-o azi simplu și curajos, odată cu începutul iernii căutate de Crăciun dar regăsite puțin mai târziu, într-un moment de slăbiciune a norilor care nu mai puteau căra o asemenea povară în spate…

Ninge fără răgaz de o noapte și o zi! Ninge cum ne cântă nenea Tudor „în 3 dimensiuni”, cu forme multe, mărunt, cu zăpadă pufoasă lipicioasă numai bună de cizelat în oameni de zăpadă. Ninge cu miros de iarnă adorat, curat, simțit prin cele 2 nivele de fular rotite în jurul gâtului, ca să putem și respira.

– Nu, nu-mi place iarna, zise… – Nu, pentru că din 2 în 2 pași calc în câte o baltă și sunt nevoită să-mi pun ghetuțele la uscat după fiecare ieșire. Și totuși… n-a ratat bulgăreala din drumul spre magazin! A savurat-o din plin, cu râsete cu specific de iarnă și căciula plină de zăpadă, cu degetele degerate de frig și pașii împiedicați în cărările pe care oricum nu le mai vedeam pentru că ochii trebuia să stea „musai” închiși ca să nu plângă de la vânt. Unul aprig, „nenorocitul”!

Iarnă! Iarnă din aia proaspătă, recunoscută de copilul cu sania în spate și țurțuri în păr. Iarnă cum era odată, când nu mergeam la școală decât după ce tata făcea cărări și tunele de dimineață. Frig simțit în oase, strecurându-se prin pantaloni și geacă până la piele, cu zăpadă scursă din bulgăre, aruncat cu țintă spre căciulă, pe spatele cald, în strigăte de „las’ că te prind eu”. Răzbunare copilărească, așteptată cu bulgări de rezervă într-o mână și cu pâinea protejată-n punga de hârtie în cealaltă, pentru că mai tre’ să și mâncăm la prânz.

Zăpadă care nu se mai termină! Se întinde… de pe mașini pe case, de pe case pe blocuri și pe străzi, se proptește nepoftită pe căciulile permeabile, pe păr și gene! Alb, unul pur și pătrunzător, un alb de la care te dor ochii abia treziți din amorțeala de dimineață. Zăpadă poate nu de mulți așteptată, una perfectă pentru îngerași, cazemate și oameni de zăpadă. Una care adoptă lupte de copii și alunecări împiedicate, una care se vrea purtată de viscole, simțită și recunoscută.

Iarnă de-o zi și o noapte, profundă și frumoasă. Una care amintește de Crăciun și de portocalele savurate la căldură, privind pe geam la ce e afară și nu se mai termină. Te mai plângi mult? E doar zăpadă, alungată cu mătura de pe cizmulițe, și apă rece în cizmele proptite de calorifer. Zăpadă… și bucurie de copil lăsat să alerge și să urle de după fular și căciula bine trasă pe urechi că …totuși e ger!

Vivaldi- Winter

4 thoughts on “Iarnă… multă iarnă

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s