Un vis în minus


Am încercat să urc, tiptil, cu vârful degetelor încordate la fiecare mișcare, cu umbra ascunsă și bătăile dese ale inimii încremenite de teama mea că o să mă auzi, o să mă vezi și o să pleci. Ți-am admirat întregul plin și aprins, suficient sieși, orgolios și solitar, fără nevoie de mai mult decât propria stare, a visului prea cizelat, perfecționat până la neputință, de nepătruns. Te urmăream veselă până acum, îți admiram perfecțiunea și mi-era teamă să te privesc mai îndeaproape, teamă să nu te descopăr ciobit pe o parte, perforat de o idee mai curajoasă a cuiva care a urcat mai repede, uman.

Te-am privit mult, atât cât să-ți cunosc întregul de departe, frumos, calm, acolo mereu, înălțat, niciodată suficient de aproape cât să mă molipsesc de frumusețea pe care ți-o imaginam sau să devin conștientă de ceea ce de fapt era „neputința” ta de a da rod propriei tale idei de perfecțiune, nu în alții, pentru că n-ai fi vrut…

Căutându-te, ca de obicei, în rondul meu de seară, în care sufletul înăbușă gândul rațiunii și se avântă spre tine, deodată nu te-am mai găsit. Te-ai evaporat ca un gând fugitiv, neluat în seamă pentru că n-a avut timp să prindă rădăcini. Treptat, în conștiența din ce în ce mai clară a orelor rare de luciditate, am început să cred că nici n-ai existat vreodată, că te-am născut eu din dorință de sens și ideal și că tot eu ți-am dorit sfârșitul, pentru că oricum n-am fost niciodată în stare să te-ating.

Iar acum…, acum când în locul seninătății tale s-a înălțat un zid, unul rece, pe care au avut timp să crească mușchi și rădăcini de copaci fără rod, acum aș avea curaj să mă apropii mai mult de tine, dacă ai fi… Te-aș strânge în brațe fără să-ți rănesc perfecțiunea, te-aș hrăni cu îmbrățișare și cuvinte simple, dar care să vorbească despre tine, deodată cu suflet. Te-aș curăța de atotsuficiență și ți-aș da puțin dor și sete de umanitate, una sensibilă dar atât de necesară frumuseții tale până acum opace.

Poate, în prea-multul suficienței cu care te-ai hrănit fără ajutor, teoretic și inuman, ai plecat mai sus, într-un loc în care ochii mei umili nu pot ajunge, și mă privești superior, râzând. Pentru că, după atâta timp pe care ți l-am dedicat cu tot sufletul dar fără curaj, știai că nu pot să te trăiesc, ci că, doar când vei avea chef să te joci, vis crud, poate mă vei trăi tu…pe mine.

5 thoughts on “Un vis în minus

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s