Lucruri pierdute


Eram mică, dar vă iubeam; profund, cu inima mare și spațioasă, îmbrățișându-vă inutilitatea de atâtea ori evidentă. Vă adunam și vă înmulțeam în gând, vă îmbogățeam cu un sens pe care de cele mai multe ori nu îl aveați, dar care vă stătea la fel de bine ca o haină croită perfect pe talie, de o culoare aderentă ochilor și nuanței tenului. Vă povesteam când nu aveam cui, toate gândurile mele, de obicei cu substrat de poveste. Voi, lucruri pierdute, mi-ați fost prieteni și prilej de bucurie copilărească, râset și plâns, podoabă de zi și de noapte.

Aveai gust ușor amar, metalizat, cană de tablă arsă pe margini, dar dădeai farmec laptelui cald și apei de fântână. Erai preferata mea, mai ales după ce mama mi-a certat în mod repetat elanul pueril de a bea apă direct de la robinet, pentru că…, Gabi, nu e frumos!…

Te-am moștenit de la sora mai mare, păpușă cu păr albastru. Aveai ochi de prințesă și grație de sirenă. Îți stăteau atât de bine hainele pe care ți le croaim zile întregi încât de multe ori puneam asta pe seama talentului meu de croitor nedescoperit mai mult decât pe cel al proporțiilor tale perfecte. Iar acum…, acum îmbătrânești undeva, într-un loc pe care nu l-am descoperit încă…Read More »