2011: regrete și împliniri


Am chef să vorbesc despre tine, să te analizez global și să te despart în bucăți, să te curăț de regrete și de temeri și apoi să te las să te odihnești, pentru că te-am muncit mult…, anule.

Îți amintești cum ai început? Urmai dur unui moment trist, un Crăciun dezvelit de bucurie și afundat în plânset. Ne-am despărțit brusc de trei oameni calzi, pe care îi știam de-o viață și pe care îi admiram,… iar tu știai. Nu ți-ai rupt rădăcinile din trecut, ci ai început ca o continuare, ca o întregire de sens a vieții pe care n-o apreciam îndeajuns până atunci, a credinței pe care n-o simțeam suficient și a iubirii pe care nu știam s-o arătăm.

Dacă sfârșitul lui decembrie ne-a zguduit din temelia sufletului și ne-a șocat prin surpriză și despărțire, ianuarie al tău ne-a liniștit prin amintire și ne-a oblojit rănile în căutarea de sens, a propriei existențe în lume. Un pic de plânset, un pic de zâmbet, și câteodată la un loc, de dragul celor care au fost și din speranța celor care vor mai fi…

Și lunile au trecut, noi, ca foile pe care trebuie să le umpli ca să nu te mai privească atât de alb, de fără pată, de fără sens… Am cunoscut oameni: m-am uitat la ei cu timiditate, străină, fără idee despre ce voi fi cu ei și ce poate nu voi mai putea fi. Aeriană, m-am obișnuit mai greu cu funcționalitatea tastelor în lipsa de intimitate a biroului plin, dar am făcut-o cu drag, încercând să învăț și, pe cât posibil, să nu uit. Am împărțit pauzele în disertație și examene și biroul în Exceluri și rapoarte. Pe oamenii care mi-au umplut zilele de bucurie i-am pedepsit: am vorbit mult, i-am întrebat, am râs, i-am chinuit și apoi iar am râs…

Mai știi? Am lucrat și de pe plajă într-o zi, cu ecranul orbit de soare și încărcătorul de la laptop la subsoară. Auzeam briza mării și mă rugam să nu fie nevoie să nu știu iar și să întreb, ceva ce am mai întrebat de câteva ori dar am uitat, pentru că uit, anule, uit multe. Ascult multe și rețin câte puțin din fiecare, necizelat, în formă brută, zăpăcit.

Mi-am făcut curaj, pentru că m-ai lăsat. Mi-aș fi dorit să mă oprești și să dai tu curs zilelor după bunu-ți plac, unul independent de subiectivitatea imaginației mele. M-ai fi scutit de regrete, dar și de curaj. Aș fi pierdut oricum ceva, dar poate nu onoarea a ceea ce mi-aș fi dorit să câștig și ar fi rămas frumos și pur în imaginația mea. Dar mi-am luat inima în dinți, cum fac câteodată iarna, când neuronii îmi îngheață mintea și lasă frâu liber inimii. Și aș fi acceptat refuzul fără să-l cer, treptat. Nu m-aș fi pripit să fac pași prea mari pentru mine. Mi-aș fi închis rețelele de socializare și n-aș mai fi fost acuzată în propria mea minte de dependență de un răspuns care nu mai vine dar care trebuie verificat des, pentru că e blocat în posibil. M-ai fi scutit…

M-am deschis lumii tale, i-am dat voie să fie cum vrea ea fără să o judec mult, să impun o limită principiilor mele și să le extind în acceptare a ceea ce au alții de oferit. Și am pierdut… Mi-am pierdut o bucățică de lume. M-ai lăsat să fiu exact cum am vrut, fără limitare și fără sfat. Aș fi avut nevoie de unul câteodată…

Mă gândeam că o strângere de mână e suficient. Dar la asta s-au adăugat treptat alte așteptări, unele care m-ar fi convins că sunt ce vreau eu să fiu pentru cineva. Și n-am fost. Iar ce e mai greu de acceptat e că poți să nu fii pentru cineva ceea ce cineva deja este pentru tine. Am învățat să pierd. Dar asta după multe încercări virtuale de a fi… a fi ceva cunoscut și recunoscut pentru cineva… în van. Și asta numai după o clipă de recunoaștere din partea cuiva care exista pentru mine doar virtual, fără măcar o atingere a obrazului de obraz.

Mi-ai adus bucurie anule! Ai adunat de prin vecini oameni și le-ai făcut loc în familie. Din vară până-n toamnă, am cântat la nunți și am câștigat afecțiune, a celor pe care îi priveam un pic de mai departe înainte…

Mi-ai adus și regret: a ceea ce nu puteam fi pentru alții exact când îmi doream și cum îmi doream.

Iar acum, să te odihnești, anule! Te vom mai trezi din când în când să ne spui câte o poveste, a celui care ai fost pentru noi. Și te vom pecetlui în amintire. Dar acum, bătrâne,… dormi!

6 thoughts on “2011: regrete și împliniri

  1. Te citesc de ceva timp, Gabi; de la cor te stiu prea putin, de pe facebook ceva mai mult, insa de pe blog – cel mai bine; te admir ca stii sa-ti dezgolesti sentimentele atat de frumos! Scrisul tau imi face bine. Sper ca in balanta anului 2012 sa se adune mai multe impliniri decat regrete! La multi ani!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s