Dragă Moșule


Știu, nu mai par copil. Am riduri pe frunte când privesc concentrat și în colțurile ochilor când râd; urme de Mihoc…
Degeaba îmi prind două codițe; deși crețe și jucăușe nu ascund anii purtați în spate, nici greșelile pe care le fac în fiecare zi, alea pe care încă le numesc copilărești.

Nu mai fac purceluși pe foaie când scriu…pentru că nu mai scriu decât cu taste, în sunet grăbit și cu litere enervant de egale ca mărime, fără caligrafie și fără miros. Îți plăceau odată scrisorile mele, pentru că erau sincere și naive, așa cum sunt copiii buni și cuminți. Eu nu eram cuminte nici atunci: am spart paharul cu Flinstones și l-am ascuns să nu-l vadă mama și tu știai… Și totuși mi-am găsit cadoul sub brad, pentru că, la fel ca acum, mă iertai de fiecare dată… și pentru că eram doar un copil, unul care cânta mult despre tine în fiecare an.

Mă vreau copil, Moșule, de Crăciun. Vreau să sar în zăpadă și să pun globuri în brad, chiar dacă le sparg și mă ceartă mama. Vreau să știu doar că e rău să n-asculți de părinți și să-i las pe ei să decidă culoarea pijamalelor când le cumpără să le așeze sub brad. Vreau să cânt colinde la fiecare ușă și să primesc nuci pentru că iar am făcut-o pe doamna aia drăguță să plângă… de drag. Vreau să mă rostogolesc în zăpadă și să intru în casă cu țurțuri în păr, să mă certe mama și să-mi spună că mâine nu mă mai lasă iar eu să mă cuibăresc morocănoasă pe cuptor, plângând că cele 6 ore de strigat în iarnă nu mi-au fost de-ajuns. Vreau să fiu copil, Moșule. Să râd cu toată inima când vii cu barba de câlți la biserică și să-ți cânt colinde pentru pachețelul cu ciocolată, banane și portocale. Așa m-ai obișnuit… Și să-mi spui că te mănâncă barba iar eu să râd și să le dau ghionturi copiilor din jur ca să te audă cum te plângi de bătrânețe.

Fără griji, fără rău și bine adus la extreme, fără vorbe dureroase și iluzii atât de des deșarte, fără singurătate și fără poveri. Simplu, frumos, copil. Să-mi pun o dorință înainte de crucea desenată pe pernă, cum m-a învățat bunica și să visez că e vacanță veșnic. Să fie grevă la școală și eu să mă bucur, neștiind decât că înseamnă că iar mă dau cu sania o zi întreagă, cu pauză scurtă de masă. Să desenez și să mă joc cu plastilina și să îl implor pe tata să mai îmi cumpere, deși mi-a spus că nu mai merit pentru că le consum prea repede. Să mă doară sufletul pentru copilul nimănui care se ține de reverenda tatălui pentru că vrea bani și nu mâncare, pentru că așa i s-a zis că trebuie. Să-mi strălucească ochii pentru o carte de colorat și să-mi cumpăr îmi fiecare duminică o nouă revistă din colecția Disney cu banii strânși în toată săptămâna.

Da, Moșule, sunt sigură că citești scrisoarea mea, chiar dacă nu ți-am scris la fel. Nu cu stiloul greoi, nu cu emoții în cerneală vărsată pe hârtie, nu tremurând. Să fiu copil. Atât vreau. Iar în camera mea să miroase a brad crud…

Mulțumesc, dragă Moșule. Mă duc să împodobesc bradul până când citești. Unul fără miros dar care are în el esență de Crăciun.

Noapte bună!

14 thoughts on “Dragă Moșule

  1. M-ai emoţionat cu postul ăsta, zici că eu am scris. Aceleaşi gânduri, aceleaşi sentimente le am şi eu. Îţi urez de pe-acum Sărbători fericite! Să ai parte de sănătate, iar inima ta de copil să se bucure de zăpadă, de împodobitul bradului, de clipele petrecute cu cei dragi. Crăciun Fericit!:)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s