Mâine anul se-nnoieşte


Cu pluguşorul încâlcit între degete şi cu anul nou mai bun încărcat în desaga dorinţelor, mă pregătesc timid să vă urez de bine.

Nu mă lasă inima să ridic paharul fără să vă închin de sănătate: să vă fie anul an fără povară şi să-nfloriţi în suflete copii. Din bucuria voastră să dăruiţi mereu celor din jur, pentru că dăruită, creşte în suflet şi se înmulţeşte.

Încercările să vă fie înţelepciune spre împlinire şi spre bucuria aprecierii a ceea ce aveţi şi a ceea ce puteţi dobândi. Read More »

Diferenţă


Să rezişti… E o regulă nescrisă dar resimţită intens în fiecare clipă în care socialul se impune ca personal. Să rezişti diferenţei şi să i te impui sau să i te adaptezi sfios, deschis spre noutate şi evoluţie sau, de ce nu, involuţie. Să asculţi cuvintele mari, din gurile celor care sunt setaţi pe o idee pe care o vociferează curajos în colţuri de stradă şi la garduri, pentru a fi împrumutată şi dată mai departe. Dar ei rezistă, de cele mai multe ori, ideilor celorlalţi, prea ataşaţi de propria lor idee, singura acceptată în prezentul în care se văd aducători de noutate.

Să rezişti? Până unde şi pentru ce? Pentru principiile pe care ţi le-ai conturat în atâta timp în care gândurile ţi-au măcinat neuronii şi sufletul ataşat unor idei pe care le vrei ale tale, pentru tine dar atât de mult şi pentru cei pe care ţi-i apropii. Şi nu e de condamnat…

Toleranţă… faţă de diferenţă. E primul pas spre acceptarea noului în gând. Detaşare faţă de ce erai şi apropiere faţă de ceea ce alţii sunt, apropiere fără suflet, doar în gând şi raţionalizare… pentru că trebuie să accepţi dreptul oricui de a gândi, diferit sau nu faţă de ceea ce ştiai şi acceptai până acum. Dar în suflet principiile tale rămân vii…

Superficializare socială… Te vrei recunoscut ca tolerant şi deschis, ca social şi sociabil în esenţă, indiferent de persoană şi context. Dar, de fapt, ceea ce te conturează ca om, prin diferenţă, acţionează de fiecare dată, mai ales când ştii că n-o să accepţi niciodată cu adevărat o schimbare prea mare, nu prea repede, nu dacă nu îţi aduce un beneficiu.

Vrei ca lucrurile să decurgă normal, ca schimbarea să nu fie sesizabilă brusc sau cu accent pe propria viaţă, pe care o conservi pentru că „aşa e bine” pentru tine… Şi nu recunoşti că ceea ce eşti va fi scut de fiecare dată. Nu accepţi pentru că ştii că ceea ce eşti e ceea ce ai creat în ani de gânduri şi sentimente, în luptă şi indiferenţă, în sens şi absenţă. Accepţi? Nu dacă ceea ce vezi se opune celui ce eşti acum, pentru că roadele luptei tale şi ale propriilor principii pe care poate le-ai moştenit, dar pe care le-ai şi gândit când ai avut forţa şi mintea necesară să o faci, nu pot fi limitate sau înlocuite, nu într-un timp scurt şi nu acum.

Conştientizarea diferenţei bruşte, pe care uneori crezi că ţi-o doreşti, ca noutate şi ca trezire a sufletului din conservarea prin care îl protejai, se încheie de foarte multe ori cu regret şi reîntoarcere la ceea ce erai, pentru că e comod, e ceva ştiut şi recunoscut, ceva resimţit ca acasă…Read More »

Azi


Tot mă bate un gând îngheţat de frig, pentru că tocmai am venit de afară, să vă urez d-ale Crăciunului! La mine în sat aşa se face şi se ştie că dacă dai glas gândului de bine, după ce cutreieră din om în om, se întoarce, mai bun şi mai călduros decât a plecat.

Gândul meu vorbeşte în limba Crăciunului, unul obsedat de colind şi de ler, îmbătrânit de ninsoare şi încălzit de îmbrăţişare şi de focul din sobă (surpriza mamei în amintirea celor 6 copii – noi şi cei mai dragi verişori – înghesuiţi pe salteaua de paie de pe cuptor), unul cu miros subtil de brad crud, căci Moşul mi-a citit scrisoarea din Ajun…Read More »

Dragă Moșule


Știu, nu mai par copil. Am riduri pe frunte când privesc concentrat și în colțurile ochilor când râd; urme de Mihoc…
Degeaba îmi prind două codițe; deși crețe și jucăușe nu ascund anii purtați în spate, nici greșelile pe care le fac în fiecare zi, alea pe care încă le numesc copilărești.

Nu mai fac purceluși pe foaie când scriu…pentru că nu mai scriu decât cu taste, în sunet grăbit și cu litere enervant de egale ca mărime, fără caligrafie și fără miros. Îți plăceau odată scrisorile mele, pentru că erau sincere și naive, așa cum sunt copiii buni și cuminți. Eu nu eram cuminte nici atunci: am spart paharul cu Flinstones și l-am ascuns să nu-l vadă mama și tu știai… Și totuși mi-am găsit cadoul sub brad, pentru că, la fel ca acum, mă iertai de fiecare dată… și pentru că eram doar un copil, unul care cânta mult despre tine în fiecare an.Read More »

Momente


Îți doreai să-i spui… Poate nu să-i spui cât să transmiți. Sincer, natural, cu mâna pe braț în semn de căldură, cu îmbrățișare de revedere sau de plecare, cu ceva care să iasă în evidență prin diferență, prin tine cum nu erai și ai început să fii sau cum voiai să fii de atâta timp.

Stânjenitor: salutul e jenat, evitare de priviri și indiferență neplanificată dar menținută ca scut, ca teamă de ceva ce poate fi mai mult. Cuvintele nu curg, se încurcă, se limitează unul pe celălalt până la tăcere, una care vorbește despre ceva ce nu poate fi spus dar se simte.Read More »

Pay it forward


Oameni… un subiect niciodată epuizat, doar epuizant; pentru că în oameni e sădită schimbarea, liberul arbitru, puterea de a face ceva sau abandonul puterii în favoarea delăsării, a compromisului, a obișnuinței liniștite, comune, cunoscute. Diferența ne epuizează și ne provoacă, ne aduce împreună sau ne îndepărtează, ne…schimbă.

Nu, nu fac lobby, doar îmi exprim admirația față de un film genial ca idee: simplitatea și inocența unui copil care vrea să schimbe o lume… lumea dominată de concurența pentru ceva, un ceva uneori necunoscut, aflat acolo doar ca motiv de luptă inutilă între oameni care își etalează forțele în dominare, în ierarhie, involuând în suflet și evoluând în rang.Read More »

Crăciun așteptat


Geamuri înghețate, scrijelite cu unghia în desene de copii, țurțuri la streașina casei, horn aburind cu miros de sărbătoare.

Om de zăpadă în curte…cu fular și ochi de măslină.

Urme în zăpadă: recunoști ghetele tatălui după număr și modelul din talpă și încerci să le copiezi fidel până în drum, deși e nevoie să îți lărgești pasul cu fiecare încercare.
Read More »

Moș Nicolae


Atâtea motive să te bucuri: ghetuțele sunt în așteptare, proptite de peretele murdar. Moș Nicolae e pe drum, în traistuțele celor care țin la tine și ascund ursuleți și dulciuri în locuri adânc înghesuite în dulap.

Poveștile frumoase nu mor, devin ocazii de prietenie, de iubire, de sens.

Copiii scriu scrisori, nevinovat, cu greșeli, cu purceluși, zgâriind foaia de emoție, cu suflet. Încă mai cred în minuni și în bunăvoința Moșului de a aduce după merit. Se poartă exemplar și le strălucesc ochii la ideea mașinuții cu motor sau a păpușii cu părul până în pământ.Read More »

Rând


Rând…

Doi pași spre tine și pauză.

Fugă înapoi, căci rândul se termină și nu e loc de alt rând. Nu azi, nu în tine, nu.

Un pas înainte, mai timid, mai greoi, care simte în centrul tălpii și în încordarea degetelor povara minții care ghidează din nou… înapoi.

Alt rând. Încep să prind curaj pentru că mi se pare că mă privești altfel azi. Încredere…

Dar îmbrățișarea e convențională, fără suflet sau cu un suflet ascuns în decizie, în cea de a nu te apropia mai mult.

Iar acum pașii nu mai există. Ar vrea să fie fugă sau zbor. Ar vrea să alerge spre tine, dar sunt goi, părăsiți de puterea oaselor și a mușchilor care nu mai vor comenzi iraționale.

Și totuși mi-am luat azi sufletul în mâini. L-am pus să-mi vorbească despre ce-l doare, să se spovedească de umbre și apoi să se odihnească. Să adoarmă și să uite.

Rând. Nou. Dar sunt atâtea în urmă…